Xavi Pascual, resemnat după înfrângerea lui Dinamo cu Porto: „Această grupă e o misiune imposibilă pentru noi!”. Ce spune Lucian Bute, prezent la meciul din Liga Campionilor

Xavi Pascual, resemnat după înfrângerea lui Dinamo cu Porto: „Această grupă e o misiune imposibilă pentru noi!”. Ce spune Lucian Bute, prezent la meciul din Liga Campionilor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dinamo a pierdut la limită întâlnirea cu Porto din etapa a treia a Ligii Campionilor la handbal masculin, 26-27, iar antrenorul Xavi Pascual recunoaște că oaspeții au meritat să câștige din simplul motiv că au o echipă mai bună.

Cu toate că Dinamo nu a fost foarte departe de un rezultat pozitiv în etapa a treia a fazei grupelor, spaniolul de pe banca lui Dinamo știe care sunt limitele formației sale și cataloghează rezultatul drept unul firesc. Tehnicianul și-a felicitat jucătorii, despre care spune că l-au mulțumit deoarece s-au ținut tare și au reușit de fiecare dată să revină pe tabelă, cu toate că au fost conduși și cu trei sau patru goluri în unele momente.

În primele două etape, Dinamo a învins-o pe Vive Kielce, însă a cedat în fața lui PSG.

Xavi Pascual, după o nouă înfrângere a lui Dinamo: „Porto este o echipă mai bună”

Antrenorul spaniol de pe banca lui Dinamo, care este câștigătorul en-titre al trofeului Ligii Campionilor cu FC Barcelona, ne-a obișnuit cu sinceritatea sa, iar declarațiile de la finalul partidei cu Porto nu au făcut excepție. Tehnicianul spune că este foarte mândru de modul în care au luptat jucătorii săi, însă recunoaște că grupa este una foarte grea și că el nu este un magician.

„Sunt foarte mulțumit de echipă! Sunt foarte mândru pentru că am fost la trei-patru goluri în spate și am continuat să revenim. Am făcut unele greșeli, dar fac parte din joc. Cred că trebuie să știm unde suntem, Porto e mai bună decât noi, dar vom munci mai mult. În acest moment suntem aproape de valoarea lor, dar ei sunt mai buni.

De mâine ne vom antrena din nou pentru că e o misiune imposibilă pentru noi în această grupă. Aceasta este realitatea. Sunt antrenor, nu magician. Dacă întrebați orice antrenor din lume, o să o nominalizeze pe Dinamo printre cele mai bune echipe? Nu”, a declarat Xavi Pascual la finalul întâlnirii.

Lucian Bute, din Canada – direct la meci

Întâlnirea dintre Dinamo și Porto a avut parte de un spectator de lux, fostul mare pugilist Lucian Bute luând loc în tribună pentru duelul din Liga Campionilor. Acesta spune că era dinamovist când era mic, astfel că a acceptat invitația, cu toate că sosise de foarte puțin timp în țară.

„Când am plecat în Canada, în 2003, eram dinamovist. Am ajuns în după-amiaza asta la București și am fost și eu invitat să vin la acest meci și am venit. Nici n-am avut timp să revăd țara, am ajuns de câteva ore. Mă bucur că am ajuns acasă, sunt sănătos. Sper să-mi văd familia cât mai repede.

Am venit să-mi revăd familia, surorile. Stau două săptămâni aici și apoi mă întorc la Montreal. Am fost ultima dată în 2020, în februarie, înainte să înceapă pandemia. Eu, care eram obișnuit să vin de cel puțin două ori… Astea sunt vremurile”, a declarat Lucian Bute, care a menționat că își dorește să asiste și la meciurile echipei naționale de fotbal a României atunci când programul i-o va permite.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
A crescut pe vremea meciurilor care iscau un vuiet puternic în cartiere când echipele nu făceau altceva decât să iasă de la vestiare și a rămas un fan al fotbalului jucat pentru fani, până la ultima picătură de energie. În presa sportivă, a debutat la 19 ani în tricoul alb-albastru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Meteorologii Accuweather anunță o lună iunie cum nu prea a mai fost în România. Prognoză completă iunie 2024
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Legea pe care o așteaptă TOATĂ ROMÂNIA. E la un pas de marele vot din Parlament
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
„Halep, exclusă de la French Open? Bine i-au făcut!“: americanul Andrew Stutz, necruțător cu Simona
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu urări pentru 21 mai
Mesaje si felicitări de Sf. Constantin și Elena 2024 cu „La mulți ani”. Cele mai frumoase texte și imagini cu…
×